— Ascultă, papagalule! i-a strigat tigrul. Ia zi, e dreptate pe pământ?
A răspuns papagalul:
— De o sută de ani trăiesc pe lumea asta. În toată lunga mea viaţă n-am făcut nimănui vreun rău. Iar umflatul şarpe boa mi-a înghiţit azi dimineaţă puişorii. Nu-i dreptate pe pământ!
— Iacă, vezi? şi-a rânjit tigrul colţii. Nu-i dreptate!
— Să mergem mai departe — a spus omul. Să-ntrebăm palmierul de colo.
Au mers ei până la palmier şi tigrul a întrebat:
— Ia zi, palmierule, e dreptate pe pământ?
A răspuns palmierul:
— Ani și ani de zile s-au adăpostit de arşiţă la umbra frunzelor mele oameni şi fiare. Dar un mistreţ s-a ivit azi dimineaţă şi mi-a râmat rădăcinile. Şi-acu’, iacă, sunt sortit pieirii. Nu-i dreptate pe pământ!
— Aşa-i, nu-i dreptate pe pământ! a mârâit tigrul şi, bătându-şi coastele cu coada, s-a pregătit să sară asupra drumeţului.
— Aşteaptă! l-a rugat omul. Mi-ai făgăduit că vom întreba de trei ori, şi am întrebat doar de două ori, deocamdată.
— Ei bine, fie, să-l întrebăm pe şacalul ăsta care ne aleargă-n întâmpinare — se-nvoi tigrul.
Dacă şacalul a ajuns în dreptul lor, i-a grăit drumeţul:
— Ascultă şi judecă pricina dintre noi. Tigrul ăsta a căzut în capcană. I-am auzit gemetele, mi-a fost milă de el, am tras zăvorul şi l-am lăsat slobod, iar acu’ vrea să mă înghită. Spune, asta se cheamă dreptate?
— Stai, stai, n-am înţeles mai nimic din tot ce-ai spus. Ia mai povesteşte-mi o dată întâmplarea!
— Tigrul ăsta a căzut într-o capcană — a început iar drumeţul. L-am auzit văicărindu-se, mi s-a făcut milă de el şi l-am slobozit. Acu’, tigrul vrea să mă mănânce. Ei, spune, asta se cheamă cinste? Oare nu mai e dreptate pe lume?
— De — a rostit gânditor şacalul — tare încurcată poveste! Nu-i de fel uşor s-o descurci. Spui, aşadar, că tigrul trecea pe lângă capcană, ţi-a auzit strigătele şi-a tras zăvorul…
— Nu — i-a tăiat omul vorba — tocmai pe dos. Tigrul se văieta în capcană şi eu l-am slobozit.
— A, pricep — a dat din cap şacalul. Capcana urla în tigru şi tu ai slobozit capcana…
— Uf, că greu mai pricepi! s-a supărat tigrul. Eu eram în capcană şi omul ăsta a trecut pe lângă capcană. Pricepi acu’?
— Nu te mânia, iubite stăpâne — a răspuns cam prosteşte şacalul. Vai, tare-i greu să te descurci în povestea asta… Dacă aş fi văzut eu, cu ochii mei, cum s-au petrecut toate, atunci ar fi fost altceva.
— Să ne întoarcem la capcană, acolo ai să te lămureşti — a zis tigrul. Iar de nu, am să te mănânc şi pe tine, cum am să-l mănânc pe el!
Omul, tigrul şi şacalul au pornit către capcană. Acolo tigrul a spus:
— Eu eram în capcană, pricepi, iar el a trecut pe lângă capcană. Am strigat, mi-a auzit strigătul, a tras de zăvor şi m-a slobozit. Pricepi?
— Pricep, acu’ pricep! s-a bucurat şacalul. Eu eram în capcană, omul a auzit… capcana era în capcană, iar el… Iacă, iar vorbesc anapoda, vai de capul meu! Cred că până la urmă tot n-am să pricep povestea asta încurcată…
— Ba ai s-o pricepi! a răcnit, scos din pepeni, tigrul. Te voi face eu să pricepi, şi-apoi te voi înghiţi! Ascultă, dar! Uită-te la mine! Eu sunt tigrul. Ai priceput?
— Priceput, stăpâne…
— Iar el e omul. Ai priceput?
— Priceput, stăpâne…
— Iar asta-i capcana. Ai priceput?
— Priceput, stăpâne…
— Iată deci că eu, tigrul, eram în cuşca asta, iar el, omul, trecea prin preajmă. Ai priceput?
— Nu te supăra, stăpâne, dar n-am priceput..
— Ei, prostule, neghiobule, ce nu poţi pricepe? Răspunde!
— Nu pricep cum de-ai putut cădea în capcana asta.
— Ce nu pricepi, nenorocitule? Răspunde pe loc!
— Mi se pare că nici în ruptul capului nu poţi încăpea într-o capcană atât de mică. Da, da, de bună seamă, nicicând n-ai putea intra într-o capcană ca asta.
Atunci tigrul îşi pierdu şi bruma de răbdare.
— Priveşte, dacă nu crezi! s-a răstit el şi, cât ai clipi, a zburat în capcană. Ai priceput cum vine treaba?
— Priceput! a strigat şacalul, încuind uşa cu zăvorul.
— Iaca vezi — i-a spus omul atunci tigrului. Ziceai că nu-i dreptate pe lume. Dar mi se pare că, dacă tigru-i prins în capcană, se cheamă că tot mai e o dreptate pe pământ.

The post Şacalul cel șiret first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

— Mulţumescu-ţi, preabună stăpână — a spus Raj, îmbucând. Dar altceva nu se mai află?
— Măi, mâncăule! a ţipat zgârcita. N-ai să mai primeşti nimic!
Când s-au culcat cu toţii, a pătruns Raj în cămara unde se păstrau bucatele şi-a mâncat pe săturate.
Intrând dimineaţa în cămară, nevasta zamindarului a dat peste o grămadă de oase de găină şi peste firimituri dintr-o lipie de grâu.
— Priveşte! a strigat ea către zamindar. Flăcăuaşul ăsta ne-a înghiţit azi-noapte toate bucatele! Ai să păstrezi oare o slugă ca asta?
— Îndată să pleci din casa mea, nesătulule! a poruncit zamindarul.
— Se cheamă că mă goniţi? a întrebat Raj cu blândețe. Bine, am să plec. Dar îngăduie-mi, înainte, aşa cum ne-a fost vorba, să-ţi tai urechea dreaptă.
Atunci, amintindu-şi învoiala, oftă din greu zamindarul:
— Păi nu te gonesc! a mârâit el, posomorât. Dar n-ai voie să te atingi de bucate. Pentru prânz, găteşte-ne azi fazanul cel mai gras.
— Am înţeles, stăpâne — a grăit sluga şi-a plecat către coteţul în care se plimbau douăzeci de fazani.
Fără a sta mult pe gânduri, Raj a tăiat toţi fazanii, l-a ales pe cel mai gras şi i l-a dus plocon nevestei zamindarului.
— Să n-ai nicio îndoială, stăpână, ăsta-i fazanul cel mai gras, — a zis flăcăul. Ca să nu greşesc, am tăiat toate păsările, am cântărit-o pe fiecare-n palmă şi-am ales-o pe cea mai grea.
— Ram, Ram! (***) a gemut femeia. Pe loc se cuvine să ne descotorosim de el!
Dar de astă dată zamindarul şi-a adus singur aminte de învoială şi a spus:
— Las’ să ducă mâine caprele la păscut în pădure şi să nu vină acasă toată săptămâna.
Aflând care-i pădurea în care ţăranii săraci adună uscături, Raj a mânat într-acolo caprele stăpânului. Și-a făcut o colibă, asculta de dimineaţă până seara cântecele vesele ale păsărilor şi bea lapte de capră. Dacă un ţăran sărac trecea pe lângă el, băiatul îi dăruia câte o capră, uneori şi câte două. Peste o săptămână, din toată turma-i rămăsese doar un ied. Cântând un cântecel vesel, Raj îl mână către casă.
— Unde mi-s caprele, tâlharule? a strigat zamindarul, dând cu ochii de un singur ied. Am avut o sută de capre una şi una! Unde-s?
— Pe toate, milostive stăpâne, le-a mâncat tigrul. Ai avut mare noroc c-am rămas viu eu şi cu iezişorul ăsta!
Auzind de nenorocire, şi-a zgâriat zamindarul faţa cu unghiile, iar nevastă-sa şi-a sfâşiat straiele de necaz. Dacă s-au mai potolit oleacă, femeia i-a spus băiatului:
— Mâine, cum se crapă de ziuă, culege din livadă jumătate din banane, jumătate din portocale și jumătate din piersici.
— Am înţeles, stăpână! Totul va fi făcut întocmai cum ai poruncit — răspunse sluga, plecându-se înaintea ei.
Şi, înarmându-se cu un cuţit bine ascuţit, Raj se urcă dimineaţa în bananier. A tăiat câte o jumătate din fiece banană și-a zvârlit-o la pământ. Sfârșind cu bananele, a rezemat scara de portocal și-a tăiat câte o jumătate din fiece portocală. Apoi a făcut la fel cu piersicile.
Când s-a ivit în livadă zamindarul cel zgârcit, a văzut că toată recolta-i era prăpădită. Pe pâmânt erau împrăștiate jumătăţi de banane, de portocale și de piersici, iar celelalte jumătăţi spânzurau în pomi.
— Marș din casa mea! a răcnit zamindarul. Ai făcut praf dintr-o recoltă pe care mi s-au dat o sută de rupii! Şterge-o, sau te strâng de gât!
— V-am împlinit porunca și nimic mai mult — a răspuns supusă sluga. Domniile-voastre mi-aţi poruncit să tai jumătate din poame și-așa am și făcut. Dar dacă mă alungi cu tot dinadinsul, eu plec. Numai, înainte de plecare, îngăduie-mi să-ți tai urechea dreaptă.
— Of, ce tot spui! s-a înspăimântat zamindarul. Acu’ n-am timp să stăm de vorbă. Ne-om înţelege mâine!
Şi-a rupt-o de fugă spre casă. Acolo a dat de nevastă-sa și i-a zis:
— Hai să ascundem tot ce-i demâncare și să fugim la noapte la oraș, la taică-tău. Băiatul nu poate rămâne fără mâncare şi va pleca în satul lui. Apoi ne vom întoarce și vom trăi ca mai ‘nainte!
— Bine te-ai gândit! s-a bucurat femeia. Așa vom face. Deseară ne pregătim, iar la noapte, când sluga doarme, o ștergem pe nesimţite.
De cu seară și-a pregătit zamindarul o ditai lada, a vârât într-însa pui fripţi, prăjituri, tot felul de bunătăţi și-a așteptat să se întunece bine. Dar Raj a prins de veste că zamindarul ascunde în ladă de-ale gurii şi-a priceput totul.
Pândindu-şi stăpânul când s-a dus la culcare, că trebuia să se odihnească pentru drumul lung, flăcăul a ridicat capacul şi s-a vârât în ladă.
La miezul nopţii s-au sculat încetişor zamindarul şi nevastă-sa, s-au îmbrăcat pe nesimţite şi-au pornit-o la drum. Zamindarul căra-n spinare lada în care era băiatul, pufnea toată vremea şi-şi certa femeia:
— De ce-ai luat atâta mâncare? Tare-i greu de dus!
Iar flăcăul şedea cuminte în ladă, înfuleca într-una şi se simţea ca un domn pe care slugile-l poartă în palanchin.
Curând hotărî zamindarul să facă popas, să se odihnească şi să îmbuce câte ceva. Ajungând pe un câmp, lângă o fântână, a lăsat jos lada şi i-a ridicat capacul. Sluga a ţişnit din ladă și, adunându-şi palmele la piept, a zis:
— O, bunii mei slăpâni! Nu vă supăraţi pe mine! Atât îmi sunteţi de dragi, că nicio zi nu mai pot trăi fără voi! Uite, de-aia, ca să nu mă despart de voi, m-am vârât şi-n ladă. Iar, ca să nu vă vină prea greu să mă purtaţi, am mâncat tot ce era într-însa.
— Nu, aşa nu mai pot trăi! a strigat zamindarul. Taie-mi urechea şi piei pentru totdeauna din ochii mei!
Băiatul scoase numaidecât cuţitul de la cingătoare, când nevasta zamindarulul îl opri şi se aruncă asupra bărbatului ei:
— Cum te vei înfăţişa înaintea părinţilor mei, aşa, fără o ureche? Toate neamurile vor râde de tine şi-şi vor bate joc!
— Ai dreptate! a oftat zamindarul şi i-a şoptit: Las’ că-ntr-o oră scap eu de ţincul ăsta!… Ei, slugă — a strigat apoi — e timpul să ne culcăm cu toţii! Pregăteşte-ne, din frunze şi crengi, aşternuturile!
Dacă a pregătit sluga aşternuturile, a târât zamindarul un aşternut lângă fântână şi i-a spus:
— Tu te culci aici, iar noi, lângă tine.
Numai ce-au adormit stăpânii, că Raj a tras binişor lângă fântână aşternutul nevestei zamindarului, iar pe al sau l-a târât într-o parte.
În cel mai întunecos ceas dinaintea răsăritului s-a furişat zamindarul către fântână, a pipăit aşternutul şi, apucându-şi nevasta, a zvârlit-o în fântână.
— În sfârşit, am scăpat de cel ce ne chinuia! a grăit el, plin de veselie. Scoală, femeie, şi hai să ne întoarcem acasă! Nu mai am a mă teme că-mi pierd urechea!
— Cine te chinuia și de cine ai scăpat, milostive stăpine? a auzit deodată lângă el glasul slugii.
Înțelegând ce se întâmplase, s-a luat zamindarul cu mâinile de cap şi a pornit-o în tăcere către oraş. Trebuia acu’ să-i vestească pe părinții nevestei de nenorocire.
Dar Raj ştia care-i cel mai scurt drum pân’ la oraș. Alergând într-un suflet la tatăl fostei lui stăpâne, i-a spus:
— Stăpâna m-a trimis. S-a-ntâmplat o nenorocire. Bărbatul ei a înnebunit şi vine-ncoace să vă ucidă. Stăpâna zice: “Roagă-i să-l lege pe bărbatu-meu şi să-i pună douăzeci de lipitori la ceafă. Asta-l face să-şi vină grabnic în fire!”
Grăind aşa, Raj o luă din nou la picior, în întâmpinarea zamindarului.
— Stăpâne! i-a strigat el încă de departe. Am fost la tatăl stăpânei, care ți-a pregătit o primire pe cinste.
Abia a pus zamindarut piciorul în casa nevesti-si, că patru slugi vânjoase s-au şi năpustit asupră-i, l-au legat de mâini şi de picioare şi i-au aşezat pe ceafă douăzeci de lipitori.
Văzând zamindarul cu câtă bucurie îi râdea sluga, a priceput cine-i pregătise o asemenea primire.
— Nemernicule! a răcnit el, cu glasul schimbat. Ia-mi urechea şi du-te unde ştii! Mai bine fără o ureche, decât să am de-a face cu un diavol ca tine!
Raj atâta aștepta. S-a repezit la zamindar, ia tăiat urechea dreaptă și dus a fost!
Iar zamindarul cel zgârcit a stat cu lipitorile la ceafă, până i-a venit nevasta: spre norocul ei, fântâna avea apă puţină și trecătorii au putut-o scoate dimineaţa.
Iar zamindarul s-a întors acasă așa, fără o ureche.
De atunci, ori de câte ori încerca să înşele un ţăran, acela zicea:
— Mă duc să-l chem pe Raj!
Şi zamindarul îndată fugea în casă şi, de frică, punea zăvoarele la poartă şi la toate uşile.

* Zamindar – Moșier.
** Ana – Monedă cu valoare foarte scăzută.
*** “Ram, Ram” ! — exclamație care corespunde cu “Dumnezeule”.

The post Sluga și zamindarul first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Ieşind, deci, în zorii zilei din casele lor, au pornit-o către meleaguri depărtate şi, spre amiază, s-au întâlnit cu un ţăran.
— Să-l rugăm pe necioplitul ăsta să ne conducă peste munţi — a zis unul dintre brahmani.
Şi-ndată i-a şi grăit ţăranului:
— Ai în faţa ta trei brahmani învăţaţi. Îţi îngăduim să ne călăuzeşti peste munţi…
Cu multă sfială şi-a dus ţăranul mâinile la frunte şi-a dat răspuns:
— O, domni preaînvăţaţi, urmaţi-mă!
Şi au pornit.
Curând s-a ivit o potecă de munte şi brahmanii au prins a sui în urma ţăranului. Ajungând ei la marginea pădurii, s-a oprit deodată ţăranul şi-a şoptit:
​ — O, domni înţelepţi, s-o luăm printr-altă parte; priviţi, colo, sub tufă, doarme un leu!
Brahmanul care mergea înainte a zis râzând:
— Necioplitul ăsta nu pricepe nici măcar că leul nu doarme, ci-i mort de cine ştie când!
Un alt brahman i-a spus atunci ţăranului:
— Uite cât de mari ni-s cunoştinţele! Îndată o să-l înviem pe leul ăsta mort.
— Dar de ce? De ce? a strigat ţăranul. Doar e un leu! Ce nevoie aveţi să-l înviaţi?
— Ni-i şi silă să dăm ascultare cuvintelor bădăranului ăstuia! s-au sumeţit brahmanii. De-aia am învăţat, ca să ne ţinem cunoştinţele sub obroc?
Atunci țăranul s-a urcat zorit într-un copac şi de acolo a început a holba ochii la minunile brahmanilor.
Iar brahmanii cei învăţaţi l-au reînsufleţit într-adevăr pe leu. Deschizându-şi ochii, leul s-a ridicat pe labele-i puternice, s-a întins şi i-a văzut deodată pe brahmani.

Stăpânul munţilor a scos un urlet cumplit, a sărit la brahmanii cei învăţaţi şi, de bună seamă, i-a făcut fărâme. Iar ţăranul necioplit a aşteptat până ce leul a plecat la adăpătoare, apoi şi-a văzut cu bine de drum.
Şi, iacă, se-adevereşte că ştiinţa, pentru prost, e ca lumina lămpii pentru orb!

* Brahman – Membru al castei sacerdotale, considerată cea mai înaltă dintre cele patru caste indiene; preot al lui Brahma.

The post Proștii învățați first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

The post Povestea șacalului și a crocodilului first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

The post Povestea prietenului rău first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

The post Păsărarul cel isteț first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

* Brahman – Membru al castei sacerdotale, considerată cea mai înaltă dintre cele patru caste indiene; preot al lui Brahma.
** Zamindar – Moșier

The post Oala scufundată first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

— Daţi-mi drumul şi vă acopăr cu aur! Îi dau fiecăruia dintre voi câte o mie de rupii!
— Dacă-ţi dăm drumul, împăratul ne taie nouă capetele — a oftat căpetenia străjii. Iar dacă n-ai cap, n-ai ce face cu aurul.
Niciun ceas n-a trecut şi s-a ivit călăul, iar apoi împăratul și curtenii. Şi, numai ce-a pus călăul mâna pe spadă, că odată a început tinichigiul a râde tare şi plin de veselie.
— De ce râzi, nebune? s-a minunat împăratul.
— O, împărate, am să-ţi spun de ce. Ascultă, mult preadreptule! Cu cinci zile în urmă un prezicător vestit s-a ivit ca din pământ în palatul mult slăvitului nostru rajah. Şi, văzându-ne i-a spus el rajahulul: “Atâta vreme cât tinichigiul şi neguţătorul ăsta vor trăi în împărăţia ta, numai nenorociri, ciumă, secetă, foamete, se vor abate pe pământul tău. Scapă-te de oamenii ăştia! Dar să ştii că, ducă-i vei ucide, nenorocirile se vor abate asupra principatului tău, toate deodată: şi ciuma, şi seceta, şi foametea. Întoarce lucrurile în aşa fel ca un alt stăpânitor să-i facă să piară şi atunci toate nenorocirile vor cădea pe capul celui care le-a adus moartea”.
Auzind una ca asta, împăratul se mânie cumplit.
​ — Aha, rajahul vostru vrea să-mi spulbere împărăţia! a răcnit el. Plecaţi îndată şi vestiți-i vicleanului că vitezele mele oşti îi vor cotropi în trei zile pământul şi că eu însumi am să-l robesc şi-am să dau poruncă să se are pământul de-asupră-i!
S-au plecat tinichigiul şi neguţătorul înaintea împăratului şi s-au grăbit către casă. Pe drum, tinichigiul i-a spus neguţătorului:
— Vezi acum că întelepciunea-i mai puternică decât aurul? Dacă n-aş fi fost eu, te-ai fi aflat acum fără cap!… Dă-mi mia de rupii!
— Întâi să ne întoarcem acasă — a răspuns neguţătorul — Iar acolo om vedea noi ce şi cum.
N-a vrut neguțătorul să se lipsească de aur şi de aceea şi-a pus în gând să-l ducă la pierzanie pe tinichigiu. Înfăţişându-se ei rajahului, i-au grăit:
— Împăratul din ţara vecină te ameninţă cu război. Oştile lui ne vor cotropi în trei zile câmpiile!
Înspăimintat, a întrebat rajahul :
— De ce s-a mâniat pe mine împăratul?
Atunci neguţătorul a păşit înainte și-a spus:
— Numai tinichigiu-i vinovat de mânia împăratului.
Şi-a povestit totul, aşa cum se petrecuse, de-a fir-a-păr.
Sărind de pe tron, rajahul a strigat:
— Amândurora am să vă tai capetele! Hei, chemaţi-l pe călău!
A venit călăul în goana mare și-a aşteptat ca rajahul să-i poruncească să scoată spada. Neguţătorul s-a târât în coate şi pe genunchi către călău, prinzând a se ruga:
— Cruţă-mă, stăpâne! Ţi-oi da un elefant şi un sac cu aur!
Auzind una ca asta, a răcnit rajahul:
— Retează-le capetele! Au chemat oştile duşmane-n împărăţia mea!
Când şi-a scos călăul spada, din nou s-a pus tinichigiul pe râs. Râdea şi nu se mai putea opri. Au prins a-i da lacrimile de atâta râs. Uluit, călăul şi-a plecat spada şi-a privit către rajah.
— De ce râzi, nebune? l-a întrebat rajahul.
— Râd pentru că vrei să mă rapui şi nu ştii că numai eu pot opri şi-ntoarce îndărăt oştile duşmane. Se cheamă că-ţi doreşti singur nefericirea. Iacă de ce râd…
— Am să văd eu dacă ceea ce spui e adevărat — a zis rajahul. Să ştii că, dacă nu vei întoarce duşmanii din drum, voi porunci să fii ars de viu!
— Dă-mi un cal şi duşmanul nu va mai îndrăzni să-ţi calce pământul!
— Daţi-i un cal! a poruncit rajahul.
A încălecat tinichigiul şi a pornit-o în întâmpinarea oştilor duşmane. Le-a zărit chiar lângă hotar. În fruntea oştilor, mânios, călărea împăratul. A dat tinichigiul pinteni calului, a gonit către împărat de i-a tăiat drumul și a grăit:
– Înainte de toate, ucide-mă pe mine, iar apoi abia calcă-n picioare semănăturile de pe pământul ţării mele! Cât trăiesc eu, niciun ostaş nu-ți va trece hotarul!
Împăratul și-a zis: “Dacă-l ucid, atunci tot ce-a spus înţeleptul se adeverește, şi ciuma, foametea şi seceta se vor abate peste pământul meu”.
— Nu, nu — a spus aşadar împăratul. Mai bine să te ucidă rajahul tău, că doar nu-mi sunt mie însumi duşman!
Şi, întorcându-şi oştile, a pornit către casă.
Iar întorcându-se tinichigiul la rajah, i-a vorbit aşa:
— Mi-am ţinut tăgăduiala. Nimeni nu-ţi mai ameninţă împărăţia.

Mulţumit, rajahul a poruncit să i se numere îndată o mie de rupii. Punându-şi banii într-un sac, tinichigiul s-a întors apoi către neguţător:
— Acu’, rogu-te, toarnă şi tu în sac banii pe care i-ai pierdut.
A fost nevoit să numere şi neguţătorul mia lui de rupii.
Atunci, săltându-şi sacul în spinare, tinichigiul i-a spus la despărţire:
— Ţine minte că pe prost nici aurul nu-l ajută, în vreme ce înţeleptul alungă nenorocirea si fără aur!

* Rajah — prinţ indian

The post Neguțătorul și tinichigiul first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

* Sari — portul intonai femeiesc.
** Dhoti — portul național al bărbaților din India

The post Neguțătorii și motanul first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

The post Judecătorul cel șiret first appeared on Personaje din povești și din desene animate.