poveste japoneza - Personaje din povești și din desene animate

Cum s-a întrecut Hikoici cu vulpea

Lucan — Wed, 15 Mar 2023 02:55:17 +0000

Lângă orașul Iashiro se află muntele Dragonului. Pe muntele acesta trăia odinioară vulpea O-San, vestită pretutindeni pentru meșteșugul ei de a lua orice înfățișare.
O dată, Hikoici se întâlni cu vulpea la o răspântie. Cum se cunoșteau de multă vreme, începură să strige:
— Ia te uită, cumătră vulpe!
— Ia te uită, Hikoici! Ce întâmplare!
Și din vorbă-n vorbă, Hikoici îi spuse vulpii:
— Știi ce? Hai să ne întrecem, să vedem care din noi doi e mai iscusit. Te lauzi că poți lua orice înfățișare dorești dar să știi că nici eu mă las mai prejos la treaba asta.
— Ce vorbești? N-am știut că și tu ai asemenea haruri, se miră O- San. Dacă-i așa, arată ce poți.
— Fie, voi începe eu, se învoi Hikoici. Du-te mâine în Poiana Sălciilor, cațără-te într-un copac înalt și privește cu luare-aminte. Vei vedea un alai princiar. Alaiul acela voi fi eu însumi. Eu voi fi și prințul și suita lui…
Zicând acestea, Hikoici își luă rămas bun și plecă în drumul lui.
A doua zi, vulpea se cocoță în pin. Se uita în depărtare, cu gâtul întins, zicându-și în gând: „Hikoici ăsta e un lăudăros. Eu în locul lui nu m-aș fi apucat de ceva cu neputință de înfăptuit, a-ha, ce-o să mai râd de el!”
Deodată, în zare luciră niște suliți. Pe drum se arătară mai întâi vestitorii alaiului. Trecură apoi, într-o tăcere solemnă, oștenii de rând, în sandalele lor de paie. În sfârșit, se ivi patul palanchin al prințului. Înaintea și în urma palanchinului pășeau samuraii în haine scumpe, cu câte două săbii la brâu, una mare și alta mică.
Vulpii nu-i venea să-și creadă ochilor. Cuprinsă de admirație, începu deodată să strige:
— Bravo, Hikoici. Bravo! Ești un meșter neîntrecut! O, ce frumos, ce minunat!
Alaiul se opri. Curtenii ridicară privirea uimiți, și ce să vadă! Sus, în vârful pinului, stătea o vulpe cu labele ridicate și scotea strigăte de bucurie.
— Făptură obraznică, ce te-a apucat? răcniră samuraii furioși, și înconjurară pe dată copacul.
Vulpea amuțise de spaimă, lipindu-se de trunchiul pinului. Oștenii de jos o amenințau plini de mânie:
— Jivină ticăloasă! Vulpe nerușinată! Ai oprit în loc alaiul prințului. Stai că te învățăm minte!
Samuraii dădură vulpea jos din copac cu vârful sulițelor și începură s-o ciomăgească. Ei vezi bine, erau samurai adevărați! Șiretul de Hikoici, care știuse dinainte când va trece pe-acolo alaiul prințului, își bătuse joc de sărmana vulpe…
Vulpea fugi acasă bătută măr. Hikoici, ascuns pe-aproape, văzuse totul, îi venea să râdă dar îi era și milă de biata O-San. Nu-și închipuise c-o s-o pățească atât de rău. Se hotărî și se duse la vizuina ei cu o plăcintă dulce, întrebând de-afară:
— Hei, aicea stă vulpea O-San?
Un pui de vulpe ieși din bârlog:
— Mama zace bolnavă.
— Și cum se mai simte?
— Rău de tot, geme întruna. Se vede că au vătămat-o cum nu se mai poate, răspunse îndurerat puiul de vulpe.
— Așa, vasăzică… Mare păcat! Uite, du-i plăcinta asta!
Puiul luă bucuros plăcinta și i-o duse mamei sale:
— Hikoici-san a venit la tine să te întrebe de sănătate și ți-a adus plăcinta asta.
Văzând plăcinta, vulpea începu să tremure din tot corpul:
— Aruncă repede spurcăciunea aia! Hikoici e cel mai mare meșter în păcăleli. Cine știe dacă n-o fi pus înăuntru vreun ghemotoc de bălegar!
Și nu voi să-l creadă în ruptul capului.

The post Cum s-a întrecut Hikoici cu vulpea first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Cum a prins Hikoici cu undița un Kappa

Lucan — Wed, 15 Mar 2023 02:54:12 +0000

Odată, Hikoici ședea cu undița în mână, pe malul râului Taneama. Tocmai atunci se nimeri să treacă pe-acolo prințul, care-i strigă de departe:
— Hei, pescarule, ce prinzi acolo?
Hikoici întoarse capul:
— Ia te uită! Mă tot miram cine mă strigă și, când colo, chiar luminăția voastră!
— Ei, da, chiar eu sunt. Ce zici că pescuiești acolo?
Hikoici voi mai întâi să răspundă cinstit, că încearcă să prindă un pește, dar se răzgândi și spuse:
— Mă străduiesc să prind un kappa. Stau de azi-dimineață cu undița în mână, dar nu vrea și pace…
— Ce vorbești? Un kappa?! ia dă-mi mie undița, se înfierbântă prințul.
Năzdrăvanul de Hikoici voise doar să glumească, dar iată că Înălțimea sa luase treaba în serios. Nimeni, niciodată nu izbutise să prindă vreun kappa în cârlig, dar cum să-i spui prințului una ca asta?
Hikoici se scarpină în cap:
— Degeaba, că tot nu mușcă. N-am la mine momeală bună. Kappa se prinde numai cu carne de balenă, spuse, încercând să iasă basma curată.
Iar în sine gândea: „Carne de balenă nu se găsește atât de ușor. Înălțimea sa se va lăsa.” Iar prințul spuse liniștit:
— Păi asta nu-i nicio greutate. La mine la castel am carne de balenă câtă vrei. Tu spune numai câtă îți trebuie.
— Vreo două kamme 1, răspunse la întâmplare Hikoici, buimac și deznădăjduit. Adu-mi diseară două kamme de carne de balenă. Pe întuneric kappa trage mai bine la nadă.
— Bine, o să-ți aduc.
Și cu asta se despărțiră.
Seara, prințul aduse ciozvârta făgăduită. Lui Hikoici îi trecuse teama. Se așezară împreună mal. În jur era întuneric beznă. Hikoici se prefăcu că vrea să pună momeală în cârlig și-i zise:
— Taie o bucățică de carne, așa cam de vreo 50 de momme.
Luă bucățica de carne de la prinț, o vârî pe furiș în țeava găurită a bambusului și aruncă cârligul gol, în apă. Stăteau așa, alături, fără să scoată o vorbă. Vremea trecea, dar pluta undiței nu dădea semn să tremure. Pierzându-și răbdarea, prințul bombăni:
—Nu vrea să muște, afurisitul!
Hikoici se prefăcu supărat:
— Înălțimea ta, nu trebuia să vorbești așa de tare. Kappa tocmai mușcase și mă pregăteam cu undița, dar l-ai speriat. Ia uite, a fugit cu momeala…
Și-i arătă prințului cârligul gol. Prințul îi dădu altă bucată de carne pentru nadă. Hiko ascunse și pe-aceasta în țeava bambusului și aruncă din nou undița. Stătură ei ce statură, dar prințul începu iar să se plictisească:
— Ei, mușcă sau nu mușcă?
— Na, că iar l-ai speriat! Se poate să vorbești atât de tare? îl certă Hikoici pe prinț. Așa nu-l mai prindem niciodată!
Rușinat, prințul îi dădu altă bucățică de carne și Hikoici aruncă din nou undița goală în apă. Deodată, prințul nu se mai putu stăpâni:
— Ce naiba nu mai mușcă o dată?!
— Ptiu, iar l-ai alungat! se vaită Hikoici.
Și tot așa, până când, bucată cu bucată, isprăviră toată carnea. Hikoici spuse, necăjit:
— Dacă înălțimea ta vorbești întruna, nu vom putea prinde niciun fel de kappa. Asta-i o treabă care se face în tăcere.
Prințul oftă:
— Se vede că am mâncărici pe limbă. Nu-i nimica; mâine vei veni singur să-l prinzi pe kappa.
Hikoici era încântat că prințul îi va aduce altă halcă de carne, dar se prefăcu mâhnit:
— Da, se pare că va trebui să pescuiesc singur. Păcat!
În seara următoare, luna plină strălucea pe cer. Hikoici veni în același loc, pe malul râului. Voia să prindă un pește, nici nu-i păsa de kappa. Deodată, undița parcă-i fu smulsă din mână și deasupra apei se arătă un kappa care-i grăi astfel:
— Hikoici, hai să ne luptăm! Să vedem care-i mai tare!
Hikoici amuțise de mirare, dar se învoi fără să mai stea pe gânduri. Se luară la trântă. Vicleanul de Hikoici îl lovi pe kappa peste urechi. După cum se știe, aceste, făpturi au chiar în creștet o gaură plină cu apă, iar în apa aceea stă toată puterea lor. De pe urma loviturii apa țâșni afară și kappa își pierdu vlaga pe dată.
Hikoici îl legă zdravăn cu o funie, dar când colo, ce să vadă? Un alt kappa tocmai ieșea din râu. Și cu acesta se întâmplă la fel. Până dimineața, Hikoici prinse vreo cinci și-i duse castel.
— Iertare, înălțimea ta, îi spuse el prințului, dar n-am prins decât plevușca asta. N-a prea mers pescuitul. Ehei, dacă n-ai fi strigat atunci „De ce nu mai mușcă o dată?”, prada ar fi fost mult mai mare.
Plin de uimire, prințul îl lăudă:
— Pe tine, Hikoici, nu te întrece nimeni în lume. Ești un mare meșter într-ale pescuitului.
Și într-adevăr, Hikoici pescui de la prinț o mulțime de galbeni.

*kappa – în folclorul japonez, Kappa este numele unui demon de apă cu o înfăţişare parţial umană.
**kamme – măsură veche de greutate, egală eu 3,75 kg.
***momme – măsură veche de greutate de circa 4 grame.

The post Cum a prins Hikoici cu undița un Kappa first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Cum a devenit Hikoici nevăzut

Lucan — Wed, 15 Mar 2023 02:51:50 +0000

O dată Hikoici auzise că Tengu din pădure stăpânește două comori de preț: o pălărie care ce te face nevăzut și o pelerină care, de asemenea, te face nevăzut. Hotărî să pună mâna pe ele, Hikoici luă cu sine un ciur vechi și se duse în munți.
Tengu, care se cocoțase într-un brad înalt, îl văzu și coborî pe pământ. Dar Hikoici se făcu că nici nu-l lua în seamă. Privea în depărtare prin sită și striga:
— Ohoho! În satul de lângă castelul Mațuiama s-au aprins niște case. Ohoho, cum se mai întinde pârjolul! Ia te uită ce mai pălălăi!
Tengu se apropie de el și-l întrebă:
— Oare de pe muntele ăsta se poate vedea satul de la poalele castelului?
— Ba bine că nu! răspunse Hikoici Se vede ca-n palmă. Prin sita asta se poate zări orice tufiș, la mii de ri depărtare.
— Ei taci! spuse Tengu, mirat. Atunci hai să facem schimb. Tu îmi dai mie sita fermecată, iar eu îți dau pălăria și pelerina care te fac nevăzut.
Hikoici păru că se codește mai întâi, dar în cele din urmă se învoi. Își puse pălăria și pelerina care făceau nevăzut pe oricine și deodată pieri din vedere. Iar Tengu începu să se uite prin sită în depărtare. O sucea, o învârtea în fel și chip, se holba, clipea din ochi, dar degeaba!
Nu numai în depărtare, dar nici măcar la doi pași nu zărea nimic. Sărmanul Tengu înțelese că a fost tras pe sfoară, dar era prea târziu.
Cum să-l mai prindă pe înșelător după ce s-a făcut nevăzut?
Hikoici coborî de pe munte și se duse în satul vecin, la bazar. Acolo se înghesuia o mulțime de lume. Hikoici îl apucă de nas pe un flăcău. Acesta începu să țipe:
— Hei, cine mă trage de nas?
Atunci, Hikoici îl apucă de nas pe vecinul lui.
Flăcăii se luară la ceartă. Răcneau unul la altul, gata să se încaiere. Hikoici se strecură mai departe prin mulțime, ciupindu-l de nas ba pe unul ba pe altul. În curând toți oamenii din bazar se luară la ceartă și se încinse o păruială în lege. Năstrușnicul Hikoici se tăvălea de râs:
— Hehehe, ce mai priveliște! Grozavă șotie am făcut!
Râse până nu mai putu, apoi intră într-un birt. Alese o bucată bună de pește și o înfulecă, stropind-o cu vin din belșug, fără să plătească nimic, apoi se întoarse acasă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și ascunse pălăria și mantaua în horn.
Ca un făcut, nevasta tocmai atunci se apucă să deretice prin casă. Începu să măture funinginea din horn și găsi acolo o pelerină veche, de pai, și o pălărie prăpădită, de papură. Fără să stea pe gânduri le bagă în vatră și le arse.
Când se uită Hikoici în horn, ia pălăria și pelerina de unde nu-s!
„Se vede treaba că neroada de nevastă-mea le-a pus pe foc” își zise și dete fuga să adune cenușa din vatră. Se unse Hikoici din cap până-n picioare cu cenușa aceea și deveni iarăși nevăzut. Se duse la birt, înșfăcă un clondir mare cu vin și începu să bea din el. Vinul îi spălă cenușa de pe buze și deodată ieși la iveală o gură căscată. Cei din birt se speriară:
— Păzea, un vârcolac! Ia uitați-vă, numai gura i se vede! Prindeți-l, puneți mâna pe el!
Și se aruncară cu toții asupra lui Hikoici. Acesta dădu bir cu fugiții luând-o la goană cât îl țineau picioarele. Tot fugind așa, începu să asude și buricul îi ieși la iveală. Oamenii săriră:
— Acuma i se vede buricul! Puneți mâna pe vârcolac! Nu-l lăsați să scape! Snopiți-l!
Văzând mulțimea aceea întărâtată, Hikoici fugea tot mai repede, și trupul i se acoperea sudoare, întâi i se arătară mâinile, picioarele, apoi spatele… În clipa aceea ajunse la râu și se cufundă în apă cu capul în jos.
Când ieși din apă, oamenii rămaseră cu gura căscată:
— Păi ăsta-i Hikoici al nostru! A fost încă o ispravă de-a lui…

The post Cum a devenit Hikoici nevăzut first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Cum i-a vândut Hikoici prințului o umbrelă vie

Lucan — Wed, 15 Mar 2023 02:50:45 +0000

Trăia cândva un om tare hâtru și bun de șotii, pe nume Hikoici.
O dată, Hikoici deschisese în orașul Iashiro o prăvălie de umbrele. Sus, de tavanul prăvăliei, spânzurase o umbrelă pestriță, cât toate zilele, și-i încredința pe toți că umbrela cu pricina e vie. Abia începe să picure, zicea el, că umbrela se deschide singură, iar după ce trece ploaia, se închide tot așa.
Cei care treceau pe lângă dugheana lui Hikoici ridicau ochii și se uitau la umbrela vie, șoptind între ei:
— Într-adevăr, ciudat lucru! Ieri, abia se înnorase a ploaie, că umbrela s-a și deschis.
— Iar astăzi, fiindcă e timp frumos, s-a închis singură…
Azi așa, mâine așa, zvonul de spre umbrela vie a lui Hikoici ajunse până la urechile prințului. Grozav se minună înălțimea sa:
— O umbrelă vie? N-am mai auzit una ca asta! Și le porunci slujitorilor: Mergeți să vedeți dacă este într-adevăr așa.
Slugile se duseră la Iashiro și începură să întrebe, chipurile într-o doară, despre nemaiauzita umbrelă.
Toți orășenii spuneau același lucru:
— Păi da, Hikoici are o umbrelă vie. Mai vie nici că se poate. Singură se deschide, singură se închide. Doar am văzut cu ochii noștri.
Trimișii se înapoiară înștiințându-l pe prinț că n-a fost doar o pălăvrăgeală: lucrurile fiind clare prințul porunci unui slujitor:
— Du-te și cumpără umbrela vie. Vreau să intru în stăpânirea acestei minunății.
Slujitorul dădu fuga la dugheana lui Hikoici și-i spuse ce dorește prințul. Dar Hikoici nici gând să se învoiască:
— Umbrela aceasta e un talisman care se păstrează de multă vreme în familia mea, ca o comoară neprețuită. Au venit la mine sute de oameni rugându-mă să le-o vând, dar eu nici n-am vrut să aud. Nu pot să mă despart de ea.
Se vede că așa-s făcuți oamenii: cu cât dobândesc mai greu un lucru, cu atât râvnesc mai tare la el. Prințul trimise din nou slujitorul la Hikoici, rugându-l să hotărască el însuși un preț, oricât de mare, pentru umbrela vie.
Tocmai asta aștepta și Hikoici:
— Nu m-aș fi despărțit nici mort de asemenea comoară, fiindcă nu se mai află pe lume alta ca ea. Însă dorința prințului e lege pentru mine. Luați-o, așadar!
Și hotărî un preț uriaș.
Slujitorul se întoarse mândru cu umbrela vrăjită. Toți cei de la castel, cu prințul în frunte, sporovăiau:
— Gândiți-vă: o umbrelă vie! Ghicește totdeauna schimbările vremii. O, de-ar veni ploaia mai repede!
În sfârșit, veni și ploaia mult așteptată. Ieșiră grabnic în curte să privească minunea.
Sfetnicii lui, oștenii, doamnele de la castel, cu toții erau dornici să vadă cum se va deschide umbrela singură. Căzuseră cei dintâi stropi, apoi începu să plouă tot mai tare, dar umbrela nici pomeneală să se deschidă. Prințul așteptă mult și bine, apoi fu cuprins de furie, începu să zbiere:
— Slujitori netrebnici și nerozi! Cum de v-ați lăsat păcăliți? Voi nu vedeți că asta nu o umbrelă vie?
Înspăimântate, slugile se jurară că toți oamenii din oraș au văzut cu ochii lor umbrela vie a lui Hikoici. Da, neguțătorul avusese în prăvălia lui o umbrelă vie, întocmai ca aceasta. De unde să știe ei ce s-a întâmplat?
— Aduceți-l îndată pe Hikoici! porunci prințul.
În vremea aceasta, luând bănișorii înălțimii sale, Hikoici trăia în belșug și bucurie, chiar bătându-și joc de prostia prințului. Fiindcă istețul de Hikoici pusese totul la cale cu mută dibăcie: De cum vedea nori pe cer, se furișa la catul de deasupra și deschidea umbrela pe nesimțite, îndată ce se însenina, se strecura iarăși sus, închizând-o tot așa, pe nebăgat în seamă. Asta fusese toată minunea.
De cum îl văzu pe slujitorul prințului, înțelese că îl așteaptă judecata și pedeapsa aspră și porni spre castel fără teamă, încrezător în iscusința lui.
Zărindu-l, prințul izbucni mânios:
— Aha, iată-te, mincinosule! Ne-ai îmbrobodit pe toți cu umbrela ta vie… M-ai făcut să dau pe ea o mulțime de bani. Înșelător nerușinat! Vezi bine că afară plouă cu găleata dar nici vorbă să se deschidă…
Hikoici se prefăcu îngândurat:
— Stau și mă minunez… Ce-o fi pățit oare umbrela? N-a mai făcut niciodată una ca asta. Și doar le-am spus slujitorilor să aibă grijă de ea, că e un vechi talisman, o comoară neprețuită. Ia arătați-mi-o!
Luă umbrela și începu să se uite la ea cu luare-aminte, din toate părțile. Deodată se porni să strige:
— O, ce nenorocire! O, ce cruzime! Umbrela a murit de foame! Ați lăsat-o nemâncată! Și era atât de voinică, atât de vioaie! Se vede că nimeni nu i-a dat măcar o îmbucătură: se știe că orice ființă vie trebuie hrănită, nu v-ați gândit la asta? Eu, un biet om sărac, tot îi dădeam în fiecare zi peștișori fripți și câte-o dușcă de vin. Dar aici, la castel, nimeni nu s-a îngrijit de ea. Vai, sărmana, ce chinuri trebuie să fi îndurat! Am pierdut un prieten vechi și neprețuit…
Și Hikoici începu să plângă în hohote. Cei de la castel nu mai ziseră nici pâs, se uitau unii la alții în tăcere.

The post Cum i-a vândut Hikoici prințului o umbrelă vie first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Atârnând în prăpastie

Astronomul — Tue, 14 Mar 2023 23:33:07 +0000

Într-o zi, mergând prin sălbăticie, un om a întâlnit un tigru fioros. Omul a luat-o la fugă, dar a ajuns la marginea unei prăpastii. În disperare, omul a început să coboare pe o viță și a rămas atârnat peste o râpă.
Cum stătea atârnat acolo, au apărut doi șoricei dintr-o gaură și au început să roadă la vița de care era prins.
Dintr-o dată, omul a observat pe viță o căpșună sălbatică. A rupt-o și a dus-o în gură. Era incredibil de delicioasă!

The post Atârnând în prăpastie first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Cealaltă parte

Astronomul — Tue, 14 Mar 2023 23:30:13 +0000

Într-o zi un tânăr călugăr budist aflat în călătorie ajunge pe marginea unui râu mare. Uitându-se la obstacolul cel mare din fața sa, s-a tot gândit cum să facă să-l depășească. Tocmai când era gata să renunțe la călătoria sa, a văzut pe partea cealaltă a râului un mare învățător. Tânărul călugăr atunci strigă la învățător:
„O, tu, înțeleptule, poți să-mi spui cum să ajung pe partea cealaltă a râului?”
Învățătorul se gândește câteva momente și strigă înapoi: „Fiul meu, dar te afli deja pe cealaltă parte.”

The post Cealaltă parte first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Aflarea unui adevăr

Astronomul — Tue, 14 Mar 2023 23:26:37 +0000

Într-o zi un mare demon călătorea prin satele Indiei cu ucenicii săi. Într-un loc a văzut un om în meditație a cărui față s-a iluminat dintr-o dată. Omul tocmai descoperise ceva pe pământ în fața lui. Un ucenic întreabă ce era acolo, iar demonul răspunse:
„Un adevăr.”
„Și nu te deranjează când cineva descoperă un adevăr?”
„Nu”, răspunse demonul cel mare.
„Imediat după ce-l descoperă, de obicei îl transformă în credință.”

The post Aflarea unui adevăr first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Povara

Astronomul — Tue, 14 Mar 2023 23:25:05 +0000

Doi călugări se întorceau seara la mănăstire. Plouase și erau bălți peste tot pe marginea drumului.
Într-un loc o tânără femeie nu putea trece din cauza apei. Cel mai în vârstă dintre călugări a luat-o în spate și a trecut-o drumul, apoi și-a continuat drumul la mănăstire.
Seara, călugărul mai tânăr a venit la el și i-a spus: „Noi, fiind călugări, nu putem atinge o femeie.”
Iar călugărul bătrân i-a răspuns: „Așa este frate.”
Atunci călugărul cel tânăr întrebă iar: „Dar atunci cum de ai luat în spate acea femeie?”
Călugărul bătrân zâmbi și îi spune: „Eu am lăsat-o la marginea drumului, dar tu încă o cari cu tine.”

The post Povara first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Ceașca de ceai

Astronomul — Tue, 14 Mar 2023 23:23:33 +0000

Nan-in, un maestru japonez din epoca Meiji, a fost vizitat de un profesor universitar care a venit să îl interogheze despre Zen.
Nan-in l-a servit cu ceai. A început să toarne în ceașca musafirului și a continuat să toarne.
Profesorul privea uimit cum ceaiul dă pe dinafară până nu s-a mai putut abține și a zis. „Dar e plină ceașca. Nu mai intră nimic!”
„Ca și ceașca aceasta”, a zis Nan-in, „tu ești plin de opinii și speculații. Cum să-ți arăt eu ce e Zen înainte să-ți golești ceașca?”

The post Ceașca de ceai first appeared on Personaje din povești și din desene animate.