Lev Tolstoi - Personaje din povești și din desene animate

Vulturul

Astronomul — Tue, 16 Apr 2024 11:11:09 +0000

Un vultur şi-a clădit cuibul în vârful unui arbore înalt, departe de mare. Aici şi-a scos puii.
Intr-un rând, vulturul se întorcea în zbor, spre cuib, cu un peşte mare în gheare. Jos, la rădăcina copacului, lucrau mai mulţi oameni. Cum au văzut peştele, au înconjurat copacul şi au prins a striga şi a arunca în vultur cu pietre.
Vulturul a scăpat peştele din gheare, iar oamenii l-au ridicat de jos şi au plecat. Pasărea s-a aşezat pe marginea cuibului, iar puişorii au ridicat capetele şi au început să piuie: îi cereau de mâncare.
Vulturul era ostenit şi nu putea zbura din nou până la mare; s-a vârât în cuib, şi-a întins aripile peste vulturaşi, i-a mângâiat şi le-a netezit penele, rugându-i parcă să mai aştepte puţin. Insă cu cât îi mângâia mai mult, cu atât ei ţipau mai tare. Atunci, vulturul a zburat de lângă ei şi s-a aşezat pe creanga cea mai de sus a copacului.
Vulturaşii au început să ţipe şi să piuie şi mai jalnic.
Scotând şi el un strigăt puternic, vulturul şi-a întins aripile cu greu şi şi-a luat zborul către mare.
S-a întors târziu, seara; zbura încet şi aproape de pământ. In gheare ţinea din nou un peşte mare. Când a ajuns lângă copac s-a uitat în jur dacă nu sunt iar oameni prin preajmă şi, strângându-şi repede aripile, s-a aşezat pe marginea cuibului.
Vulturaşii şi-au ridicat capetele, şi-au căscat ciocurile, iar vulturul a sfâşiat peştele şi i-a hrănit pe rând.

The post Vulturul first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Vrabia și rândunelele

Astronomul — Tue, 16 Apr 2024 11:10:35 +0000

Odată stăteam în curtea casei și priveam cuibul rândunelelor de sub strașină. Chiar atunci cele două rândunele își luaseră zborul de acolo, lăsând cuibul pustiu.
În lipsa lor o vrabie care ședea pe acoperiș zbură în toate părțile și sfârr – dispăru înlăuntrul lui; după care treabă scoase capul afară și prinse a ciripi.
Nu mult supă aceea una din rândunele se întoarse la cuib. Vrând să intre într-însul și dând cu ochii de nepoftitul musafir, țipă speriată, zvâcni din aripioare și, pe-aici ți-e drumul!
Vrabia ciripea într-una, fără a se sinchisi.
Deodată se ivi un stol de rândunele. Rând pe rând se roteau prin fața cuibului cercând parcă să-l vadă pe nepoftit și se depărtau iar.
Vrabia nu se intimidă, sucea capul după ele și ciripea de zor.
Rândunelele veniră iar, acum zburând chiar spre cuib și făcându-și de lucru la el.
De fapt, iată ce ce făceau: fiecare rândunică aducea în cioc un stroi de noroi și astupa cu el, puțin câte puțin, intrarea în cuib.

Era un du-te-vino necontenit. Rândunelele lipeau cu sârg orificiul și acesta devenea din ce în ce mai strâmt.
La început se putea vedea capul și pieptul vrabiei, apoi numai capul, apoi numai ciocul, apoi nu se mai văzu nimic. Rândunelele o zidiseră în cuib, se ridicară în văzduh și prinseră a se roti vijelios în jurul casei.

The post Vrabia și rândunelele first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Țăranul și duhul apelor

Astronomul — Tue, 16 Apr 2024 11:10:04 +0000

Un ţăran îşi scăpă toporul în râu; de necaz, se aşeză pe mal şi plânse amarnic.
Duhul apelor îl auzi, i se făcu milă de ţăran şi îi aduse din râu un topor de aur. îl întrebă:
– Al tău este toporul acesta? Ţăranul răspunse:
– Nu este al meu.
Duhul apelor aduse un alt topor, de data asta de argint.
Şi iarăşi răspunse ţăranul:
– Nici acesta nu este al meu.
Atunci duhul apelor aduse un topor obişnuit. Ţăranul se bucură:
– Acesta-i toporul meu!
Duhul apelor îi dărui toate cele trei topoare, ca răsplată pentru cinstea de care dăduse dovadă.
Acasă, ţăranul arătă prietenilor topoarele primite în dar şi le povesti toată întâmplarea.
Unul din ei se gândi să facă la fel: se duse pe malul râului, îşi aruncă într-adins toporul în apă, se aşeză pe mal şi începu să se căineze.
Duhul apelor veni cu toporul de aur şi îl întrebă:
– Al tău este toporul acesta? Ţăranul strigă bucuros:
– Al meu este, al meu!
Duhul apelor nu-i dădu nici toporul de aur şi nici toporul care-i aparţinea, drept pedeapsă că a minţit.

The post Țăranul și duhul apelor first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Șoarecele de rând și șoarecele de oraș

Astronomul — Tue, 16 Apr 2024 11:09:28 +0000

Un şoarece înfumurat de la oraş veni în ospeţie la un şoarece de rând. Acesta locuia în câmp şi îşi ospăta musafirul cu ce-i era la îndemână — nişte boabe de grâu şi de mazăre. Şoarecele cel înfumurat ronţăi ce ronţăi la ele şi spuse:
— De asta şi arăţi atât de jigărit, fiindcă trăieşti în sărăcie. Să vii pe la mine, ca să vezi cum trăim noi.
Şi şoarecele de rând veni la el. Aşteptară amândoi sub duşumele pînă căzu noaptea. Oamenii cinară şi se retraseră. Şoarecele cel înfumurat îşi introduse oaspetele printr-o deschizătură din duşumea în sufragerie şi amândoi se urcară pe masă. Şoarecele de rând nu văzuse de când se ştia pe lume atâtea bunătăţi şi nu se hotăra de care să se apuce mai întâi. El spuse:
– Ai dreptate, traiul nostru este sărăcăcios. Am să vin să locuiesc şi eu la oraş.
Abia de rosti aceste cuvinte, că masa se cutremură un om cu o luminare în mână dădu buzna în sufragerie şi se porni să prindă şoarecii. Abia izbutiră cei doi să se facă nevăzuţi în deschizătura din duşumea.
– O, nu, spuse după asta şoarecele de rând, tot mai bun este traiul nostru. Deşi n-am bucate alese, dar nici spaime dintr-astea nu cunosc.

The post Șoarecele de rând și șoarecele de oraș first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Scatiul

Astronomul — Tue, 16 Apr 2024 11:08:54 +0000

De ziua ei, Serioja a primit tot felul de daruri: titirezuri, cai, poze … Insa cel mai de pret dintre toate darurile a fost capcana de prins pasari, pe care i-a daruit unchiul sau. Capcana era facuta dintr-o rama inca era prinsa o plasa, cu o scandurica deasupra. Pe scandurica se presara seminte si capcana se punea afara. Cand vreo pasare se aseza pe scandurica, scandura se intorcea si pasarea se prindea in capcana. S-a bucurat mult Serioja si a alergat s-o arate mamei.
– Nu-mi place jucaria asta, i-a spus mama. Ce-ti trebuie tie pasarele? De ce sa le chinui?
– Am sa le pun in colivii. Ele au sa cante, iar eu am sa le dau de mancare.
Apoi, Serioja a facut rost de seminte, le-a presarat pe scandurica si a asezat plasa in gradina. Aici a stat mult si a tot asteptat sa vina pasarelele. Insa pasarilor le este frica de dansul si nu se apropiau de plasa. Atunci, Serioja s-a dus la masa si a lasat capcana in gradina. Dupa masa, cand s-a uitat, capcana era inchisa, iar in plasa se zbatea o pasarica. Serioja s-a bucurat, a prins pasarea si a dus-o in casa.
– Mama! Uite! Am prins o pasarica. Nu-i asa ca-i o privighetoare? Vai, cum ii bate inima!
– E un scatiu, a spus mama. Baga de seama, nu-l chinui. Ai face mai bine sa-i dai drumul.
– Ba nu, am sa-i dau apa si mancare.
Serioja a pus scatiul in colivie si doua zile la rand i-a resarat semninte, i-a schimbat apa si i-a curatat colivia. A treia zi a uitat de scatiu si nu i-a mai schimbat apa. Mama l-a dojenit:
– Vezi, ai si uitat de scatiu! Mai bine da-i drumul!
– Ba nu, de-acum inainte n-am sa mai uit. Chiar acum ii pun apa si ii curat colivia.
Serioja a varat mana in colivie si a inceput sa o curete: scatiul, speriat, se zbatea, lovindu-se de gratii. Dupa ce a ispravit treaba, baiatul s-a dus dupa apa.mama baga de seama ca el a uitat sa inchisa usita coliviei si a strigat dupa el:
– Serioja, inchide colivia, ca zboara, si daca se izbeste se prapadeste pasarica ta.
Dar n-apucase mama sa-si sfarseasca vorba, ca scatiul gasise usita. Bucuros, isi desfacu aripioarele si zbura prin odaie, spre fereastra. N-a vazut insa geamul, s-a izbit in sticla si a cazut pe pervaz.
Serioja a luat in graba pasarica si a pus-o in colivie. Scatiul nu murise inca, dar zacea cu fata in jos, cu aripile desfacute si rasufla greu. Serioja l-a privit multa vreme, apoi a inceput sa planga.
– Mama, ce sa fac acuma?
– Acum nu mai poti face nimic.
Toata ziua Seroja nu s-a mai miscat de langa colivie, mereu cu ochii la scatiu. Iar scatiul zacea tot asa cu fata in jos, rasufland greu si repede. Cand Serioja s-a dus la culcare, scatiul mai traia inca, insa multa vreme copilul n-a putut dormi. Cand inchidea ochii, ii aparea in gand scatiul, intins jos, abia sufland. Dimneata, cand s-a apropiat de colivie, a gasit scatiul cu fata in sus, cu labutele chircite, teapan.
De atunci, Serioja n-a mai prins niciodata pasarele.

The post Scatiul first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Sâmburele

Astronomul — Tue, 16 Apr 2024 11:08:14 +0000

Mama a cumpărat prune ca să le dea copiilor după masa de prînz şi le-a aşezat pe o farfurie.
Vania, care nu mai mîncase pînă atunci prune, le tot mirosea de zor. Tare-i mai plăcea cum miros şi tare-ar mai fi vrut să le guste! Tot dîndu-le aşa tîrcoale, băieţelul pîndi clipa cînd nu era nimeni în odaie şi, nemaiputîndu-se stăpîni, înhăţă o prună şi o mîncă pe furiş.
Cînd s-a apropiat ora prînzului, mama a numărat prunele şi văzînd că lipseşte una, i-a spus tatălui.
Stăteau cu toţii la masă şi tatăl a întrebat:
— Ia să-mi spuneţi, copii. Nu cumva a mîncat cineva din voi o prună?
— Nu, au răspuns copiii în cor.
Vania, roşu ca un rac, a spus şi el:
— Nu, n-am mîncat-o eu!
— Că unul din voi a mîncat pe ascuns o prună, a mai spus tata, nu-i frumos deloc, dar nu despre asta-i vorba. Nenorocirea-i alta. Fiecare prună are înăuntru un sîmbure. Şi dacă cineva nu ştie cum să le mănînce şi înghite sîmburele, a doua zi moare. De asta mi-e frică.
Atunci Vania, galben la faţă, a zis repede:
— Ba nu, că sîmburele l-am aruncat pe fereastră.
Toţi au izbucnit în rîs, iar Vania a început să plîngă.

The post Sâmburele first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Saritura

Astronomul — Tue, 16 Apr 2024 11:07:41 +0000

O corabie se intorcea acasa, dupa ce facuse inconjurul Pamantului. Era o vreme linistita. Toata lumea iesise pe punte. Printre oameni se invartea o maimuta mare, starnind hazul tuturor. Se stramba, sarea, facea tot felul de lucruri comice, maimutarea pe oameni si, vazand ca lumea se distreaza pe socoteala ei, facea si mai multe ghidusii. Deodata, maimuta sari la baiatul capitanului corabiei, un copil de doisprezece ani, ii smulsa palaria, si-o puse pe cap si se catara iute pe catarg. Toti incepura sa rada, baiatul insa, ramas cu capul gol, nu stia ce sa faca: sa rada si dansul ori sa se supere? Maimuta se aseza pe prima verga a catargului, lua de pe cap palaria si incepu s-o rupa cu coltii si cu unghiile. Parea ca isi bate joc de baiat, se stramba la el si il arata cu degetul. Baiatul striga la ea si o ameninta, dar maimuta continua sa sfasie si mai rau palaria. Marinarii radeau in hohote. Baiatul se inrosi, isi lepada hainuta si se avanta pe catarg, dupa maimuta. Catarandu-se pe franghie, ajunse intr-o clipa la prima verga. Cand sa apuce insa palaria, maimuta se catara mai sus, cu mai multa indemanare si mai repede decat el.
– Nu-mi scapi tu! striga baiatul, urcandu-se dupa ea.
Maimuta il intarata din nou, suindu-se si mai sus; pe copil insa il cuprinsese furia si nu se lasa biruit. In cateva clipe, amandoi ajunsera in varful catargului. Acolo, sus, maimuta se intinse cat putu de tare si, tinandu-se de franghie cu piciorul de dinapoi, atarna palaria la capatul ultimei vergi, dupa care se catara chiar in varful catargului, strambandu-se si ranjind de bucurie. De la baiat si pana la capatul vergii, unde atarna palaria, erau vreo doi coti, asa ca nu putea ajunge la ea decat daca ar fi lasat din maini franghia si catargul. Copilul insa se inciudase peste masura. Se desprinse de catarg si pasi pe verga. Pe punte, toti priveau si radeau de ispravile maimutei si ale baiatului, insa cand au vazut ca el a lasat din mana franghia si a trecut pe verga tinandu-si cumpana cu bratele, au inmarmurit cu totii de spaima. Era de ajuns sa dea gres cu un singur pas si baiatul ar fi cazut, zdrobindu-se de punte.
Dar chiar daca n-ar fi facut nici o miscare gresita si ar fi ajuns la marginea vergii sa-si ia palaria, i-ar fi fost foarte greu sa se intoarca si sa ajunga din nou la catarg. Toti priveau in tacere, asteptand sa vada ce are sa se intample. Din multime, cineva nu-si putu stapani un strigat de groaza. La acel tipat, baiatul se dezmetici, se uita in jos si incepu sa sovaie. In vremea asta iesi din cabina capitanul, tatal copilului. Avea cu el arma ca sa impuste pescarusi. Cand si-a vazut baiatul pe verga, a indreptat pusca spre el si a inceput sa strige:
– In apa! Sa sari imediat in apa! De nu, te impusc!
Baiatul se clatina, dar nu intelese.
– Ori sari ori te impusc!… Un, doi…
Dar nu apuca tatal sa strige ”trei” ca baiatul si sari, avantandu-se cu capul in jos. Copilul cazu in mare, ca o ghiulea de tun; si pana sa-l fi acoperit valurile, douazeci de marinari au si sarit de pe corabie in apa. Peste vreo patruzeci de secunde – care parura tuturor nesfarsit de lungi – baiatul iesi la suprafata. Fu dus pe corabie. Peste cateva clipe, dupa ce dadu afara apa, pe gura si pe nas, apa inghitita, incepu sa respire.
Cand capitanul vazu asta, scoase un suspin, ca si cum l-ar fi innabusit ceva, si alerga in cabina la el ca sa nu-l vada nimeni plangand.

The post Saritura first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Rechinul

Astronomul — Tue, 16 Apr 2024 11:07:06 +0000

Corabia noastră ancorase la tărmul Africii. Era o zi minunată şi dinspre mare bătea un vânt răcoros.
Spre seară, însă, vremea s-a schimbat; s-a făcut zăduf şi, ca dintr-un cuptor încins, bătea spre noi aerul fierbinte al pustiului Sahara.
Înainte de apusul soarelui, căpitanul ieşi pe punte şi strigă:
– Faceţi baie!
Într-o clipă, marinarii săriră în apă, coborâră o pânză şi o legară în aşa fel ca să alcătuiască o piscină.
Cu noi, pe corabie, erau şi doi băieţandri. Ei au sărit cei dintâi în apă, însă locul de scăldat era prea strâmt şi au hotărât să iasă şi să se întreacă la înot în larg.
Se strecurau prin unde ca nişte şopârle şi înotau din toate puterile spre geamandura de deasupra ancorei.
Unul dintre ei a trecut înaintea tovarăşului său, dar apoi a început să rămână în urmă. Tatăl băiatului, un bătrân artilerist, stătea pe punte şi se uita cu plăcere la copii. Cînd acesta a început să rămînă în urmă, tatăl i-a strigat:
— Nu te lăsa! Ține-te bine!
Deodată cineva pe punte scoase un strigăt:
Rechinul! Și îndată văzurăm şi noi, ceilalți, pe luciul apei, spinarea dihaniei.
Rechinul înota drept spre băieţi.
Înapoi! Înapoi! Întoarceți-vă! Rechinul! începu să strige artileristul.
Însă copiii nu-l auzeau. Înotau mai departe, râzând şi ţipând tot mai tare şi cu mai mare plăcere.
Artileristul, alb ca varul, se uita neclintit la copii.
Marinarii coborâră o barcă, se aruncară în ea şi, vâslind din toate puterile, se îndreptară spre băieţi; însă erau încă foarte departe, pe cînd rechinul ajunsese la douăzeci de paşi depărtare de copii.
La început, băieţii nu văzuseră rechinul, nu înţelegeau strigătele. Pe urmă, însă, unul din ei privi indărăt şi toţi auzirăm un ţipăt ascuţit şi văzurăm că amândoi încep să înoate în direcţii diferite.
Ca şi cum acel ţipăt l-ar fi trezit, artileristul s-a smuls din loc şi a alergat la tunuri. Răsuci ţeava tunului, se lipi de ea, puse fitilul şi ochi.
Toţi cîţi ne aflam pe corabie încremenisem şi aşteptam să vedem ce se va întâmpla.
Cînd se auzi bubuitura, îl văzurăm pe artilerist prăbuşindu-se lângă tun şi acoperindu-şi faţa cu mâinile. La început n-am putut vedea ce se întâmplase cu rechinul şi cu băieţii, din pricina fumului din jur.
Dar după ce fumul se împrăştie deasupra apei, se auzi un murmur, la început înăbuşit, apoi din ce în ce mai tare, şi, în sfârşit, izbucni din toate părţile un strigăt puternic de bucurie.
Bătrînul artilerist îşi descoperi fața, se ridică şi privi spre mare.
Pe valuri se legăna pîntecele galben al rechinului mort. Peste câteva minute barca ajunse lîngă băieţi şi-i aduse nevătămaţi la corabie.

The post Rechinul first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Puterea copilăriei

Astronomul — Tue, 16 Apr 2024 11:06:29 +0000

– Omorâți-l!.. Împușcați-l!.. Împușcați ticălosul chiar acum!. Omorâți-l!.. Tăiați gâtul ucigașului!.. Omorâți-l, omorâți-l! – strigau voci bărbătești și femeiești din gloată.

O uriașă gloată escorta pe o stradă un om legat. Acest om, înalt, semeț, pășea ferm înainte, cu capul sus. Pe fața lui frumoasă, curajoasă, se citea disprețul și ura față de oamenii ce îl înconjurau.

Era unul din acei oameni care în războiul poporului împotriva puterii luptă de partea puterii. El a fost capturat și acum era dus la execuție.

“Ce să-i faci! Puterea nu e mereu de partea noastră. Ce să-i faci? Acum ei conduc. Dacă e să mor – fie-așa atunci, înseamnă că așa trebuie”, – gândea acest om, și, dând din umeri, răspundea cu un zâmbet rece strigătelor gloatei. – E polițistul, încă de dimineață împușca în noi! – strigau în gloată.

Dar gloata nu se oprea, iar el era dus mai departe. Când însă au ajuns pe acea stradă, unde pe trotuar zăceau încă de ieri corpurile neînsuflețite ale celor uciși de soldați, gloata s-a înfuriat.

– N-avem de ce întinde! Să fie omorât chiar aici și acum, la ce bun să îl mai ducem undeva? – strigau oamenii. Deținutul s-a încruntat și doar și-a înălțat capul și mai sus. El, se pare, ura gloata chiar mai mult decât ea îl ura pe el.

– Să fie nimiciți cu toții! Spionii! Regii! Popii! Și acești ticăloși! Omorât, omorât chiar acum – țipau voci de femei. Dar conducătorii gloatei au hotărât să îl ducă până în piață și acolo să-i vină de hac.

Nu mai rămăsese mult până în piață când, într-o clipă de tăcere, în rândurile din spate ale gloatei s-a auzit o voce plângândă de copil.

– Tată, tată! – striga suspinând un băiețel de șase ani, strecurându-se printre oameni ca să ajungă la deținut. – Tată! Ce fac ei cu tine? Stai, stai, ia-mă cu tine, ia-mă!..

Strigătele au încetat în partea din care mergea copilul, și gloata, despărțindu-se în fața lui ca în fața unei puteri, îl lăsă să treacă tot mai aproape și mai aproape de părinte.

– Ce drăguț e! – a zis o femeie.

– Pe cine cauți? – a zis alta, aplecându-se spre băiețel.

– Pe tata! Lăsați-mă la tata! – țipa băiețelul.

– Câți ani ai, copile?
– Ce vreți să faceți cu tata? – răspundea băiatul.

– Du-te acasă, băiete, du-te la mama, – i-a zis unul din bărbați.

Deținutul deja a auzit vocea băiețelului și a auzit și ce i se spunea. Fața lui a devenit și mai sumbră.

– Nu are mamă! – i-a strigat celui care îi trimitea copilul la mamă.

Străbătând prin gloată tot mai aproape și mai aproape, băiatul a ajuns la tată și i s-a suit în brațe.

În gloată strigau la fel: “Omorâți-l! Spânzurați-l! Împușcați ticălosul!”

– De ce ai plecat de acasă? – la întrebat tatăl pe băiat.

– Ce vor să-ți facă? – zicea băiețelul.

– Uite ce să faci, – a zis tatăl.

– Ce?

– O știi pe Katiușa?

– Vecina? Cum să n-o știu.

– Păi uite, du-te la dânsa și stai acolo. Iar eu… eu o să vin.

– Fără tine nu plec, – a zis băiatul și a început să plângă.

– De ce să nu pleci?

– Ei o să te bată.

– Ba nu, ei nu au nimic, așa doar.
Iar deținutul l-a lăsat pe copil din brațe și s-a apropiat de cel care dădea ordine.

– Ascultați-mă,– a zis el, – omorâți-mă unde și cum vreți, dar numai nu de față cu el, – și a arătat la băiat. – Dezlegați-mă pentru două minute și luați-mă de braț, iar eu o să îi spun că noi ne plimbăm, că sunteți un tovarăș de-al meu, și el va pleca.

Iar atunci… atunci să mă omorâți cum vreți.

Conducătorul a fost de acord.

Atunci deținutul a luat iarăși în brațe băiețelul și i-a zis:

– Fii băiat ascultător, du-te la Katiușa.

– Dar tu?

– Păi vezi doar, mă plimb cu acest tovarăș, mai mergem puțin, dar tu du-te, că vin și eu. Hai, fugi, fii ascultător.

Băiatul și-a ațintit privirea la tată, și-a aplecat capul într-o parte, apoi în cealaltă și a căzut pe gânduri.

– Du-te, dragule, o să vin și eu.

– O să vii?

Și copilul l-a ascultat. O femeie l-a scos din gloată.

Când copilul a dispărut din priviri, deținutul a zis:

– Acum sunt gata, omorâți-mă.

Și în acest moment s-a întâmplat ceva absolut de neînțeles, neașteptat. Un oarecare același spirit s-a trezit în toți acești oameni pentru o clipă cruzi, nemiloși, plini de ură, și o femeie a zis:

– Știți ce. Poate să-i dați drumul.

– Da, Dumnezeu cu el, – a mai zis cineva. – Dați-i drumul.

– Dați-i drumul, dați-i drumul! – a tunat gloata.

Iar omul mândru, nemilos, care cu o clipă înainte ura gloata, a izbucnit în plâns, și-a acoperit fața cu mâinile și, ca un vinovat, a fugit din gloată și nimeni nu l-a oprit.

The post Puterea copilăriei first appeared on Personaje din povești și din desene animate.

Prepelița și puii ei

Astronomul — Tue, 16 Apr 2024 11:05:41 +0000

O prepeliţă îşi cloci ouăle într-un lan de ovăz, scoase pui, dar se tot temea ca stăpânul ogorului să nu înceapă să cosească ovăzul. Plecând după hrana puilor, le porunci acestora să asculte bine şi să-i povestească după aceea tot ce îşi vor spune oamenii. Când se întoarse pe înserate la cuib, puii îi dădură următoarea veste:
— E rău de noi, măicuţă. A trecut pe aici stăpânul ogorului dimpreună cu feciorul său şi i-a spus acestuia: „Ovăzul meu a dat în pârgă, trebuie cosit. Să te duci, fiule, pe la vecini şi prieteni, să le spui că-i rog să vină la coasă.” E rău de noi, măicuţă, mută-ne de aici, căci mâine dimineaţa vecinii vor fi în lan.
Bătrâna prepeliţă îi ascultă cu luare-aminte şi spuse:

– Nu vă fie teamă, copii, staţi fără grijă — ovăzul nu va fi secerat atât de repede.
A doua zi în zori, prepeliţa zbură iar într-ale ei şi iar le porunci puilor să asculte ce va mai spune stăpânul lanului. Cînd se întoarse la cuib, puii îi spuseră:
A dat iar stăpânul pe aici, măicuţă, a tot aşteptat prietenii şi vecinii, dar n-a venit nimeni. Atunci i-a spus feciorului: „Să te duci, fiule, pe la fraţi, pe la cumnaţi, pe la cumătri şi să le spui că-i rog să vină neapărat mâine la coasă”.
Nu vă speriaţi, copii, nici mâine nu va fi secerat ovăzul, spuse bătrâna prepeliţă.
În ziua următoare, întorcându-se iar la cuib:
– Ei, ce-aţi mai auzit?
A venit iar stăpînul cu fecioru-su pe aici, au tot aşteptat rudele. Aceste nu s-au arătat. Atunci i-a spus el feciorului: „Se vede că degeaba aşteptăm, fiule, că ajutor n-om primi de nicăieri. Ovăzul e în pârgă. Să pui în rânduială cele de trebuinţă, că mâine, cum s-o crăpa de ziuă, venim aici şi ne apucăm singuri de coasă”.
Ei, puişorii mei, spuse prepeliţa, de vreme ce omul a hotărît să pună singur mâna, fără să aştepte ajutorul altora, treaba se va face. Se cade să ne mutăm de aici.

The post Prepelița și puii ei first appeared on Personaje din povești și din desene animate.