Skip to content
Personaje din povești și din desene animate

Personaje memorabile din povești și din desene animate

Personaje din povești și din desene animate

Personaje memorabile din povești și din desene animate

May 4, 2020June 9, 2023

Sfatul şobolanilor

Doar pripăşit de câţiva ani,
Motanul casei, Roadeslană,
Un tartor crâncen, o satană, –
Băgase spaima-n şobolani
Şi din atâţia câţi mai sunt
Zac mulţi lihniţi pe subt pământ.
Dar într-o bună zi, când blestematul
Şi-a început pe-acoperiş sabatul
În tămbălău de nuntă c-o pisică, –
În mare taină, grijulii, cu frică,
S-au întrunit şi ei să-şi ţină sfatul.
Vorbi întâi, ca staroste, Gherlanul:
– „Aşa şi-aşa… deoarece… şi întrucât…
Eu cred că-mpieliţatul nu ne-ar zvânta atât
De i-am lega un zurgălău de gât.
Am auzi când vine la pândă căpcăunul
Şi n-ar mai prinde unul…”
Mai leac ca zurgălăul, se-nţelege,
Nici nu era. Dar cine să i-l lege?
„Eu nu!” „Nici eu!” „Doar n-oi fi prost!”…
Vorbiră mulţi cu foc în glas,
Dar fără rost,
Căci a rămas
Tot cum a fost…
Am mai văzut eu sfaturi de stareţi, de canonici,
Ţinute fără noimă de vorbăreţi habotnici.
Ca sfetnici,
Mulţi sunt vrednici.
Dar câţi,
Dintre atâţi,
Pot să-şi preschimbe-n faptă
Povaţa înţeleaptă?

Jean de La Fontaine fabulăJean de La Fontainepovești pentru copiiSfatul şobolanilor

Post navigation

Previous post
Next post
©2025 Personaje din povești și din desene animate | WordPress Theme by SuperbThemes